Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Biroul de Informare si Relatii Publice, a dat publicitatii un comunicat privind deciziile pronuntate in recurs in interesul legii in sedinta din 19 ianuarie 2015.
În această ședință, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat 4 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:
I. Prin Decizia nr. 1/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens”.
Această hotărâre este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
II. Prin Decizia nr. 2/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2851 raportat la art. 28717 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din suma prevăzută la art. 28717 alin. (2)”.
Și această hotărâre este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă
III. Prin Decizia nr. 3/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte că: Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului”.
Această hotărâre este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de Procedură Penală.
IV. Prin Decizia nr. 4/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală stabileşte că: În cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”.
Această hotărâre este, de asemenea, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de Procedură Penală.